Salarii cu 12% mai mari pentru toţi cei 700 de angajaţi ai Primăriei Suceava


Intră acum și în grupul de

Cei 700 de angajaţi ai Primăriei Suceava se vor bucura de o creştere salarială de 12%. Anunţul a fost făcut, miercuri, de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a declarat că în baza ordonanţei de urgenţă care permite autorităţilor locale majorarea salariilor angajaţilor, a propus majorarea tuturor angajaţilor Primăriei, cu 12 la sută.

Într-o conferinţă de presă, edilul-şef a precizat că în prezent fiind întocmită documentaţia pentru proiectul de hotărâre de rectificare a bugetului local.

ion lungu 2013

“Am dat în lucru ca să vedem care e suma cu care trebuie rectificat bugetul local”, a spus primarul.

Lungu a ţinut să menţioneze că municipalitatea suceveană are suma necesară pentru a majora cu 12 la sută salariile angajaţilor.

Primarul municipiului reşedinţă de judeţ a explicat că este nevoie ca noul plafon de salarii să fie aprobat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, săptămâna trecută, ministrul Muncii, Rovana Plumb după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.


Intră acum și în grupul de